O noua etapa

Experienta Camino de Santiago a produs multe transformari in viata mea. Iar poate cea mai importanta este curajul de a ma exprima si de a-mi asuma responsabilitatea pentru cine sunt: imperfecta, intr-o continua structurare si restructurare interioara, curioasa, nerabdatoare, increzatoare in viitor si suficient de curajoasa incat sa sar in apele de care imi este teama. Am invatat ca ceea ce conteaza cu adevarat pentru mine in aceasta viata este sa am destinatii (obiective) catre care sa calatoresc si sa iau fiecare lucru asa cum vine. Fara prea multa drama sau asteptari, ci cu rabdare si incredere ca isi va revela candva semnificatia in existenta mea.

Am pornit asadar intr-o noua aventura de a-mi depasi limitele: adinagrigoroiu.com. Un website unde ma exprim intr-o limba in care, din motive de neinteles, imi este mai usor sa scriu decat in limba romana. Nu stiu catre ce va duce aceasta aventura si ce noi transformari va produce in viata mea. Stiu insa ca m-as bucura ca drumurile noastre sa se intersecteze si acolo. ๐Ÿ™‚

Reflectie…

Discutam zilele trecute cu cativa prieteni despre dificultatea adaptarii oamenilor la complexitatile tehnologice actuale. Intrebarea care s-a ridicat in timpul discutiei a fost – Ce facem: oprim dezvoltarea de dragul armoniei sociale sau continuam?

Dezbaterea este foarte larga si, cred eu, fara un raspuns concret. Omul cauta fericirea, evolutiei nu-i pasa de asta. Lupta intre binele meu versus binele comunitatii nu cred ca va disparea vreodata. Cred insa ca natura are propriul ei mecanism de a regla conturile. Insa atunci cand o face impactul asupra omului este unul dramatic. Omenirea s-a tot jucat cu echilibrul natural de dragul evolutiei stiintifice si al bunastarii. Ritmul de evolutie stiintifica nu a tinut cont de ritmul de sustinere al sistemului natural (includ aici si natura umana, care are nevoie de timp sa integreze complexitatile… sa nu uitam ca mentalitatile se schimba in zeci de ani). Da, traim mai mult ca indivizi (datorita progreselor medicale, al produselor civilizatiei), dar ma intreb daca nu cumva in detrimentul longevitatii omenirii ca intreg… Cred insa ca tot din zona stiintei pot veni si solutiile inovatoare. Problema este ca salturile (progresele) acum sunt atat de uriase (necunoscutul atat de necunoscut) incat este si mai greu sa aliniezi masele la noile complexitati. Cine si-a exersat in timp adaptabilitatea la nou, are sanse, cine nu, este pierdut.

Nici dilema morala nu va disparea vreodata, sunt aceleasi teme de sute de ani. Discrepante intre cei educati si cei mai putin educati au existat si vor exista. Dilema daca mergi cu viteza inainte fara sa te uiti inapoi, sau mergi mai incet, sa tragi si comunitatea dupa tine a existat, exista si va exista. S-au schimbat doar problemele si complexitatile, nu relatia dintre ele si ecosistem. Lumea progreseaza datorita tensiunilor constante dintre aceste forte. Pentru mine intrebarea este: stiind jocul, te implici in el, constient ca este posibil sa nu observi transformari fundamentale in timpul vietii tale (deci nu ai acces la rezultatele muncii tale) sau urmaresti jocul de pe margine, traindu-ti viata linistit, in afara buclei. Iar in ultimul caz, cat de in afara buclei poti trai de fapt?

Consider ca singura cale viabila este cea a exemplului personal. Nu cred ca oamenii se vor educa spunandu-le lucruri (cu exceptia situatiei in care iti cer asta) ci adoptand de la alti oameni acele practici pe care si le doresc pentru ei. Ca sa fie eficienta, trebuie sa faca ei singuri pasul catre schimbare. Poate ca suna cliseic, dar eu chiar cred in “fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume”. Si nu-i musai sa fie lucruri radicale, cat mai degraba sa reflecte un model de integritate umana. Potential de geniu avem toti, manifestarea lui depinde de fiecare. Dar pana si un act simplu (care, in realitatea, este poate cel mai complex lucru) de a-ti educa copiii este o contributie uriasa in lantul evolutiei. Stiu, ne-am obisnuit ca totul sa se intample rapid acum (la un click distanta), dar cand este vorba despre mentalitati si culturi trebuie sa acceptam ca integrarea oricaror complexitati noi necesita timp si cere de la noi rabdare si credinta ca schimbarea se produce, chiar daca progresul nu este evident de la inceput. ๐Ÿ™‚

Image by Daniela Dimitrova from Pixabay 

Sensul vietii

INAINTE. Acesta este. Fie ca ne place sau nu, viata curge… doar inainte. Cu bune si rele, cu bucurii si tristeti, cu fericire si agonie, in toate culorile de care este capabila. Tot inainte si fara drept de apel. De noi depinde doar directia. Sensul… a fost deja stabilit prin contractul asumat cu viata. ๐Ÿ™‚

Life after the Camino

It is said that it takes 6 months to fully integrate an experience… It’s been 5 months since I returned from the Camino and today I felt it is time to do a review. ๐Ÿ™‚

So this is what I have learned and changed in the past months:

1. I have enough time to do everything I set my mind to.

2. All the limitations are in my head and only in my head. There is nothing really stopping me in the outside world.

3. I set objectives more easily and I start working towards achieving them more quickly and fiercely (thank you Elia and Woori for that!)

4. I applied for a Master’s programme in another country (thank you Elia for that!)

5. I realised how important people are in my life and that I am never trully alone (thank all of you guys for that!)

6. I hug people more and with more ease (thank all of you guys for that!).

7. When I laugh, I am doing it from the bottom of my heart (thank you Franz and Sebastiaan for that!).

8. Magic happens when I approach people with a fully open heart (thank you Benoit for that!).

9. I am enjoying the simple things as much as the complicated ones (thank you Lydia for that!).

10. I find time for myself every day (thank you Fermin for that!).

11. Silent conversations are just as rich as the loud ones (thank you Eunkyoung and Sebastiaan for that!).

12. I am ok with the fact that sometimes I lose my way and it is only a matter of time and detemination until I find myself again (thank you Franz and Silvia for that!).

13. Self-discipline is key to getting things done (thank you Mike for that!).

14. I am strong when I stay true to my principles (thank you Mario for that!).

15. Dilemmas are solved by asking the right questions (thank you Sebastiaan for that!).

16. The insatiable curiosity and wonder of my inner child is what keeps me young and healthy (thank you Juan for that!)

Last, but not least, genuine friendship feels amazing. And for that I thank all of you guys! I just know that the Universe becomes a better place every time we meet. So let’s continue to shine on! ๐Ÿ™‚

Zilele 31-34… Santiago – Fisterra – Muxia – Santiago

A fost greu sa continuu drumul fara toti prietenii mei. Am avut noroc insa ca i-am mai avut alaturi de mine pentru cateva zile pe Lydia, Juan, Woori si Franz si am putut sa discutam despre experienta acestui drum initiatic. Am ras, am plans si am incheiat cu recunostinta faptului ca ne-a fost dat sa experimentam o astfel de conexiune umana… La intoarcerea in Santiago, ne-am revazut cu alti prieteni de pe Camino si ne-am putut lua la revedere si de la ei, cu increderea in faptul ca ne vom revedea cu totii candva. ๐Ÿ™‚

Oceanul si apusurile au fost superbe in aceste 3 zile, va las si pe voi sa va bucurati de ele: https://photos.app.goo.gl/6fWhKhcHoxwqpnfz7

 

 

 

Zilele 29-30… De la Arzรบa la Santiago de Compostela

E foarte ciudat mixul de sentimente care m-a incearcat pe masura ce ma apropiam de Santiago. Pe de-o parte traiam bucuria incheierii unei calatorii de o luna de zile, cu provocari mai mici si mai mari, pe de alta parte simteam tristetea ca va trebui sa ma despart de noua mea familie in curand… Au fost doua zile grele din punct de vedere emotional, insa durerea despartirii a fost atenuata de faptul ca am stabilit ca ne vom revedea pentru a petrece Revelionul impreuna in Valencia (si asa a si fost ๐Ÿ™‚ ).

Am petrecut doua zile in Santiago, meritam sa ne odihnim putin si sa traim din plin momentul reusitei. Am luat o pauza de la albergues si am inchiriat un apartament cu 4 camere doar pentru noi. In prima seara am luat cina โ€žacasaโ€ impreuna (am avut parte de paste italiene veritabile, gatite de Silvia si Elia ๐Ÿ™‚ ), apoi am iesit in oras la karaoke si dansat. A fost o noapte de pomina, cu distractia caracteristica noua :). A doua zi ne-am facut timp sa savuram orasul si sa ne bucuram de ultimele momente impreuna in formula completa.

Si iata-ma luandu-mi, pe rand, la revedere de la Elia, Sebastiaan, Benoit, Silvia, Fermin si Mike… Lydia, Woori, Franz, Juan si cu mine am continuat spre Finisterra si, apoi, Muxia.

Las aici cateva amintiri din aceste doua zile: https://photos.app.goo.gl/BMMYB4Tbbk7AukFM7

 

Zilele 20-28… De la Astorga la Arzรบa

Au mai ramas doua zile pana la Santiago de Compostela. Ultima saptamana a fost atat de plina cu noii mei prieteni, incat n-am mai apucat sa scriu.

Sunt bine, organismul a inceput sa simta efortul, dar nimic serios (mici dureri articulare si musculare din cand in cand, care trec cu antiinflamatoare). Am decis sa continuu acest Camino pana la Fisterra (“capatul lumii”), apoi la Muxia, unde se afla un templu foarte special. Avionul catre Bucuresti decoleaza pe 26 august (seara), prin urmare am timp sa fac si ultima parte a traseului.

Mi-e greu sa mai exprim in cuvinte experienta de pe Camino, in special din ultima saptamana… trebuie traita pentru a fi inteleasa la adevarata ei valoare. Asadar, va las doar o parte din poze: https://photos.app.goo.gl/HEC8DUfZQ3UPHWYEA

Ziua 19… De la San Martin del Camino la Astorga

Astazi a fost o zi tare buna. Desi am pornit pe ploaie, vremea s-a indreptat pe parcurs, iar ziua a continuat intr-un mod vesel. Chiar daca ne-a fost dor de prietenii nostri, am reusit sa ne simtim bine in grupul ramas. Ne-am auzit cu totii de prin locurile in care suntem acum, am impartasit pe grupul de whatsapp experientele zilei si ne-am linistit unii pe altii ca ne vom revedea curand. Astorga este un orasel tare fain, am rezonat foarte bine cu energia locului.

Va las astazi cu cateva poze de pe drum (am prins un wifi meserias la albergue): https://photos.app.goo.gl/vM1EQxRRd2bDjYNr5, dar si cu niste video-uri tare speciale pentru mine: https://photos.app.goo.gl/7MK1q1ahMSDnD83J7

Zilele 17 si 18… De la Mansillas de las Mulas la Leรณn, apoi la San Martin del Camino

El Camino de Santiago este un roller coaster emotional. Ieri am ajuns in Leon, unde am petrecut o zi de senzatie. Azi dimineata insa ne-am luat la revedere de la un prieten. Apoi, ajunsi la destinatie, ne-am mai despartit de inca 3. Desi grea despartirea de fiecare, am ajuns sa cred ca este de fapt un lucru benefic. Pauzele pe care ni le luam unii de la altii ne fac bine. Avem timp sa cunoastem oameni noi, sa adunam experiente noi, iar revederile sa fie cu adevarat speciale. Am decis sa ii astept in Santiago de Compostela si pe cei care au ramas in urma, voit sau nevoit. Am timp si vreau sa ii revad pe toti inainte de ma intoarce. Abia astept!

Cate lucruri am invatat de la acesti prieteni… sunt legaturi care vor dura o viata. Si, cumva, Universul a avut grija ca in ziua dinaintea despartirii sa apuc sa petrec un timp de calitate cu fiecare persoana care a parasit grupul. Sunt intr-adevar norocoasa.

Zilele 13-16… De la Bocadillo del Camino la Mansilla de las Mulas

Ultimele zile au fost foarte intense emotional… in contradictie deplina cu monotonia peisajului.

Am cunoscut o romanca intr-unul dintre albergue, cu care am schimbat informatii pretioase despre evolutia mea spirituala (un dar neasteptat si tare binevenit), am mai castigat trei prieteni in grup, pentru a pierde apoi unul din cauza unei intinderi musculare (incredibil de grele despartirile pe Camino…), iar astazi un alt prieten a trebuit sa se intoarca acasa in Valencia pentru a participa la o inmormantare (se va intoarce maine pentru a continua drumul impreuna cu noi).

Invat pe zi ce trece ca pe acest drum traiesti o viata intreaga. Si cel mai mult mi se confirma ca cel mai intelept este sa traiesti fiecare zi cu tot ce are, fara sa faci planuri. Planurile exista pentru a avea un reper, dar nu pentru a le urma orbeste. Orice se poate intampla intr-o zi…

Cert este insa ca prieteniile care se leaga aici sunt cu adevarat puternice si speciale. Petreci 24 de ore din 24 cu un grup de oameni, iar despartirile sunt de-a dreptul dureroase. Iti doresti sa ajungi la destinatie impreuna cu si alaturi de acesti prieteni cu care ai trait efortul si transformarea interioara de pe Camino si este greu de acceptat ca nu se va putea. Exact ca in viata: oamenii stau cat este nevoie. Uneori revin, alteori nu…

P.S. Am parcurs in jur de 350 de km pana acum ๐Ÿ™‚